
Am testat sistemul public de închiriat biciclete.
Un sistem care funcționează de ani de zile în toată orașele mari din România, dar care e funcțional la Bistrița doar din acest an, de la finalul lunii iunie.
Avem 7 locuri de unde se pot lua și lăsa cele 175 de biciclete puse la dispoziție.
Sistemul funcționează cu aplicația Globikes, pe care trebuie să o instalați pe telefon din Magazin Play.
Dar înainte aveți nevoie de un cont pe site-ul http://bikesharing.e-bistrita.ro/ .
Nu-i așa complicat deși pare. Dacă am reușit eu fără ajutor, care nu-s vreun tehnicus, poate oricine.
Am luat azi o bicicletă de lângă stadion, am lăsat-o la Big, am luat alta de acolo și am plasat-o în Eminescu, de unde m-am întors cu alta în parc.
Și am tras concluzii:
Bile albe
– sistemul funcționează, în sfârșit, după toate chinurile facerii. Primăria a reușit să reducă și contractul de administrare a aplicației, de la vreo 60.000 de lei pe lună, la vreo 20.000, rezonabil.
– bicicletele sunt bunicele, solide, poate chiar greoaie pentru unii, dar destul de rezistente pentru așa ceva
– după ce faci toate demersurile de înregistrare pe aplicație, iei bicicletele ușor, doar scanând un cod QR
– sistemul e gratuit până la finalul anului, n-aveți de plătit nimic
Bile negre
– regulamentul de funcționare, aprobat anul trecut, spunea că sistemul poate funcționa și cu un card, pe care îl iei de la Primărie. Deocamdată NU!
– acelați regulament spune că poți folosi o bicicletă Maximum 12 ore înainte să o aduci înapoi. Deocamdată o poți lua doar 3 ore, e adevărat, gratuit. Dar poți să o aduci înapoi și să iei alta, alte 3 ore și tot așa.
– contractul presupunea și 10 biciclete electrice. Care nu-s!
– Terminalele sunt prea puține, 7: la stadion, la Big, în Eminescu, în piață, la gară, la urcarea în Schulerwald, și în piața de la ruși. Există ideea primăriei de a împărți în două fiecare terminal și organiza astfel în 7 stații. Tot prea puține, departe unele de altele.
– call-centerul e o poveste. Nu răspunde nimeni acolo.
– schimbătoarele de viteze sunt greu de folosit și multe deja aproape defecte
– e greu de aflat cum funcționează încuietorile care blochează bicicleta dacă vrei s-o lași undeva. Altfel, dacă rămâi fără ea, o plătești de nouă, în jur de 5000 de lei.
Una peste alta, sistemul nu-i rău, dar mai trebuie lucrat la el. Am intrat în rând cu lumea, cam târziu, dar mai bine decât niciodată.
Deocamdată e folositor mai mult pentru divertisment sau chiar sport.
Altfel, distanțele mari dintre terminale și timpul scurt la dispoziție reduc din utilitate.
Nu poți merge la serviciu, de pildă, că e mică probabilitatea să ai vreun terminal aproape și să muncești doar 3 ore cât poți ține o bicicletă. Vedem ce se va întâmpla de la anul, când va trebui să și plătim!
Lasă un răspuns